Euro 2024· 2 min citire

Ce scrie presa britanică, după ce Anglia a fost învinsă în finala EURO 2024 de Spania

England v Slovakia: Round of 16 - EURO 2024

England v Slovakia: Round of 16 - EURO 2024

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 15 iul. 2024, 11:28

Presa britanică a evidențiat, luni, agonia continuă a Angliei după ce a pierdut finala Campionatului European de fotbal - EURO 2024, afirmând că Spania "a rupt inima Angliei" și anticipează că misiunea selecționerului Gareth Southgate ar putea ajunge la final, informează EFE.

Ziarul The Times scrie că Spania a înscris un gol în ultimul minut "pentru a rupe inima Angliei la final" și adaugă că jucătorii englezi nu au riscat suficient pentru a merita mai mult.

"Pentru Spania, tinerii, vibranți, talentați și curajoși au venit să reușească la Berlin, iar Anglia a venit pur și simplu să reziste", a adăugat cotidianul.

Spaniolii, orchestrați de Dani Olmo și conduși de străluciții lor tineri Nico Williams și Lamine Yamal, au avut 63 la sută posesie, ceea ce demonstrează superioritatea lor, a adăugat The Times.

Ziarul The Guardian subliniază că Spania a "zdrobit visul Angliei la EURO 2024" și a adăugat că "dacă fotbalul se întoarce acasă, este doar pentru că el aparține Spaniei".

Pentru Telegraph, "agonia continuă" și probabil finalul selecționerului englez.

Selecționata Spaniei a câștigat Campionatul European de fotbal - EURO 2024, duminică seara, pe Olympiastadion din Berlin, după ce a învins Anglia în finală, cu scorul de 2-1 (0-0).

Spania a devenit prima echipă cu patru titluri europene, după cele obținute în 1964, 2008 și 2012.

Nico Williams (47) și Mikel Oyarzabal (87) au marcat pentru ''La Roja'', în timp ce golul englezilor a fost reușit de Cole Palmer (73).

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Euro 2024