"Să joci cu o mască este o oroare absolută", a regretat căpitanul echipei de fotbal a Franței, Kylian Mbappe, obligat să poarte o mască de când și-a rupt nasul la EURO 2024, urmând să facă același lucru și luni, în partida cu Belgia din optimile de finală, care va avea loc la Dusseldorf.
"Nu credeam, dar să joci cu o mască este o oroare absolută, am schimbat-o pentru că de fiecare dată ceva nu mergea", a spus superstarul francez, care a încercat mai mult de patru măști până acum.
"Este foarte complicat, limitează vederea, transpirația rămâne blocată și trebuie să o scoți pentru a curge", a descris Mbappe, care a suferit o fractură nazală în cursul meciului de debut cu Austria (1-0), la un duel pentru balonul cu fundașul Kevin Danso.
El a ratat următorul meci al Les Bleus, împotriva Olandei (0-0), revenind în echipă la al treilea joc din grupă, împotriva Poloniei (1-1), în care a marcat din penalty.
"De îndată ce o voi putea da jos, o voi scoate, dar nu am de ales, competiția mea va fi astfel, pot juca doar așa. E enervant, dar trebuie să-i mulțumesc măștii", a adăugat atacantul.
Cât despre un nou duel pentru minge cu capul, Mbappe a spus: "Nu am mai avut niciunul de când mi-am rupt nasul'". "Dar dacă trebuie să o fac pentru a înscrie, o voi face", a adăugat el.