Căpitanul naționalei Croației, Luka Modric, a declarat luni că "fotbalul a fost nemilos", după ce Italia a egalat în ultima secundă (1-1) în ultimul lor meci din grupă. Rezultatul lasă Croația într-o poziție foarte incomodă, relatează AFP.
"Este foarte stresant, am luptat până la sfârșit, dar din păcate fotbalul a fost nemilos cu noi în această seară, a fost crud", a declarat Luka Modric.
El a fost desemnat omul meciului după ce a devenit cel mai în vârstă atacant din istoria Campionatului European, la 38 de ani și 289 de zile.
"Fotbalul este de așa natură încât de multe ori îți pune zâmbetul pe buze, dar uneori te face foarte trist, așa cum a fost cazul astăzi", a adăugat croatul, care este probabil la ultimul său turneu major cu echipa națională.
"Zeii fotbalului nu ne zâmbesc mereu, dar putem fi mândri de modul în care ne-am reprezentat țara în această seară", a precizat căpitanul, adăugând: "Nu știu unde a găsit arbitrul opt minute de prelungiri".
Reprezentativa Italiei, campioana europeană en-titre, a reușit o calificare in extremis în optimile Euro-2024, după ce a remizat, scor 1-1, cu Croația, luni seară, în grupa B. Golul egalizator și al calificării italienilor a fost marcat în minutul 90+8.
În minutul 53, Croația a primit un penalti, acordat după un henț în careu și după consultarea VAR. Luka Modric a executat, dar Gigi Donnarumma a respins. Însă, după nici un minut, Luka Modric a adus Croația în avantaj cu un șut cu stângul. Italia a egalat în minutul 90+8 prin Matteo Zaccagni.
Cu două puncte, Croația trebuie să aștepte să afle dacă se află printre cele mai bune patru echipe de pe locul al treilea pentru a putea spera la calificarea în optimi.