Antrenorul Viitorului, Gică Hagi, a declarat că FCSB și CFR Cluj au șanse mari să ajungă în grupele Europa League, întrucât vor întâlni echipe inferioare din punct de vedere valoric.
În play-off-ul Europa League, FCSB joacă împotriva formației austriece Rapid Viena, iar campioana CFR Cluj întâlnește echipa luxemburgheză Dudelange.
"Ne-am bucura să vină performanțele, să vină calificările. E bine pentru fotbalul românesc, așa se creează o impresie frumoasă despre România, așa cum a fost înainte. Sunt jucători buni, talentați, care pot face performanță la nivel european. Ambele echipe au oportunitatea să meargă în grupe. Chiar dacă Steaua joacă cu Rapid Viena, eu cred că se vor bate de la egal la egal... sau chiar e mai bună Steaua. CFR-ul întâlnește o echipă dintr-o țară în dezvoltare, cu un fotbal care crește. E o echipă puternică, pe care o cunosc pentru că a jucat cu adversarul nostru (n.a. - Racing Luxemburg). Nu poți s-o neglijezi, dar CFR-ul pleacă favorită", a spus Hagi în cadrul unei conferințe de presă.
Meciurile echipelor românești în play-off-ul Europa League vor avea loc la 23 și 30 august.