Fanii FCSB-ului au accesat site-ul oficial care vinde biletele pentru meciul contra celor de la Lyon, din optimile Europa League, iar pagina de internet a căzut.
Cu toate acestea, aproximativ 30.000 de bilete au fost vândute în primele trei ore.
Gigi Becali a declarat că nu va mai oferi invitații pentru partida contra francezilor.
”Eu le spun să ia bilete. Să nu apeleze la mine toată lumea, în ultima zi. Luați bilete! Vreți la lojă? Plătiți 500 de euro pe un scaun! Ești barosan? Ai bani? Ia două bilete la lojă, dă o mie de euro! Eu nu mai dau gratis! Toată lumea să dea bani, eu nu mai dau gratis!
Acum, vă spun sincer, cu Lyon nu poți promite nimic, că faci spectacol. Doar Dumnezeu ne poate promite. E un test, am jucat până acum, am ajuns la un nivel mediu.
Dacă îi batem pe Lyon, putem spune că suntem pe culmi. Nu pe vârfuri, ca Barcelona, ca Real, dar suntem sub alea zece echipe mari ale lumii. Putem spune că suntem de luat în seamă”, a spus Gigi Becali, la GSP Live.