După ce s-a vorbit intens despre interesul celor de la CS U Craiova pentru Alexandru Mitriță, o altă formație, însă din străinătate, îl vrea pe mjlocașul în vârstă de 26 de ani.
Alexandru Mitriță a anunțat că și-a încheiat angajamentul cu formația arabă, Al Ahli. Fotbalistul era împrumutat de la New York City, iar americanii vor avea ultimul cuvânt în ceea ce privește un eventual transfer al lui Mitriță.
Deși Mihai Rotaru îl dorește la CS U Craiova, fotbalistul de echipă națională ar putea face obiectul unui transfer la o echipă antrenată în acest moment de un tehnician român în străinătate.
Potrivit surselor Realitatea Sportivă, Alexandru Mitriță poate ajunge în Grecia, sub comanda lui Răzvan Lucescu. PAOK Salonic negociază în acest moment transferul lui Mitriță de la New York City.
Transferul este foarte probabul să se realizeze, întrucât grecii au rămas descoperiți în această vară, după ce mijlcașul Tzolis a fost vândut în Premier League, la Norwich.
Alexandru Mitriță evoluează pentru formația New York City din februarie 2019, atunci când a fost transferat contra sumei de 8.000.000 de euro de la CSU Craiova.
7.000.000 de euro este cota de transfer a românului, conform Transfermarkt.com. 26 de meciuri, patru goluri și cinci pase decisive reprezintă bilanțul lui Mitriță în ultimul sezon pentru Al Ahli.