Răzvan Burleanu, președintele FRF, a fost luat în colimator pentru faptul că Kiros Vassaras încă este președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor.
Ion Crăciunescu, fost arbitru FIFA, spune că nicio țară din lume nu a numit la conducerea arbitrilor un străin, așa cum este cazul României.
Fostul arbitru cataloghează ca fiind penibilă situația prin care trece fotbalul românesc, avându-l la conducere pe grecul Kiros Vassaras.
,,Omul nu cunoaște ce este aici, nu și-a pus nici oamenii care trebuie lângă el. Eu nu-i judec competența, dar cred că Mircea Sandu când a adus un instructor, a fost un om inteligent. Dar dacă nicio țară din lume nu acceptă să aducă pe unul din altă țară, cine ești tu, Burleanule, să aducem pe altul din altă țară să conducă de la județ până acolo sus? Suntem penibili.'', a declarat Ion Crăciunescu, pentru Realitatea Sportivă.