FC Argeș a anunțat transferul jucătorilor Dorian Bertrand (29 de ani) și Julio Donisa (28 de ani), ambii născuți în Madagascar. Bertrand își reprezintă țara natală, iar Donisa are cinci selecții pentru reprezentativa statului Martinica. Ambii au venit din fotbalul francez, de la Nancy, respectiv Le Mans.
”FC Argeș a transferat doi jucători din campionatul Franței, ambii fiind internaționali ai statului Madagascar, născuți în Franța și formați. Bertrand a jucat ultima dată la ASNL- AS Nancy Lorraine, echipă care a terminat pe locul 20 în Ligue 2 și retrogradat în liga a treia din Franța.
Mijlocașul stânga a bifat 8 meciuri în sezonul recent încheiat, nu a marcat și nu a pasat decisiv. Acesta are și 3 meciuri pentru echipa națională din Madagascar.
Donisa vine de la Le Mans FC, echipa care a terminat pe locul 10 în liga a treia din Franța. Atacantul a bifat 21 de meciuri, a marcat 4 goluri și a oferit un assist. Acesta a jucat două partide și în Cupa Franței, competiție în care a reușit să înscrie un gol. Are 2 meciuri pentru naționala africană”, a scris gruparea piteșteană pe contul oficial de Facebook.
300 de mii de euro este cota lui Bertrand, potrivit Transfermarkt, în timp ce Donisa este evaluat la 350 de mii de euro.