FC Argeș· 2 min citire

Gicu Dobrin ar fi mândru de omul momentului de la FC Argeș! ”Nu regret nici o clipă că am făcut această alegere”

FCArges

FCArges

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 16 mar. 2021, 12:54

FC Argeș a învins-o pe Dinamo în Ștefan cel Mare, scor 2-1, iar Cephas Malele (27 ani) a fost omul meciului.

Atacantul născut în Angola a marcat golul victoriei din penalty în minutul 84 și a pasat decisiv la reușita lui Robert Grecu, din minutul 28.

FCArgeșSepsi

După încheierea partidei, Malele a povestit cum a ajuns în România la FC Argeș, ce știa de Adrian Mutu sau care este părerea sa despre simbolul echipei piteștene, Nicolae Dobrin.

"Am venit la FC Argeș la recomandarea agentului meu. A fost o oportunitate și o provocare pentru mine, și am acceptat-o. Nu regret nici o clipă că am făcut această alegere. Nu știam prea multe lucruri despre campionatul românesc. Îmi doresc să fac o treabă cât mai bună la Pitești și să ajut echipa să-și îndeplinească obiectivele.  

Malele, Pitesti

Știam că vin la o echipă de mare tradiție a fotbalului românesc, chiar dacă era o nou-promovată. Auzisem multe lucruri despre Adrian Mutu. Aici mi s-a spus și povestea lui Nicolae Dobrin, simbolul acestui club. Nu o știam și am rămas plăcut impresionat!", a declarat vârful de 27 ani al revelației din Liga 1, după meciul incredibil făcut cu Dinamo.

Cephas Malele este curtat intens de cei trei granzi din Liga 1 care se luptă la titlu: CFR Cluj, FCSB și U Craiova. Totuși, momentan, FC Argeș dă asigurări că nu vrea să îl vândă și că îl poate păstra pe omul lor numărul unu.

CITEȘTE ȘI -->> VIDEO | Dinamo nu își revine în Liga 1! ,,Câinii” ajung la 7 meciuri fără victorie în campionat, după eșecul cu FC Argeș

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din FC Argeș