Mihai Roman, fotbalistul revenit în această iarnă la FC Botoșani, a reacționat la finalul victoriei spectaculoase cu Dinamo București, scor 4-0.
Golurile celor de la FC Botoșani în meciul cu Dinamo au fost marcate de Mihai Roman II, în mintul 12, Jaja, în minutele 27 și 65, și Fili, în minutul 84.
După ce le-a dat gol dinamoviștilor, Mihai Roman a declarat că Liga 1 ar fi mult mai ,,săracă'' dacă Dinamo ar retrograda.
,,Ne bucurăm foarte mult că am câștigat. Ne-am pregătit foarte bine pentru că știam ce înseamnă trei puncte pentru noi ca să ne consolidăm poziția de play-off. Mai sunt meciuri de jucat, trebuie să rămânem în continuare concentrați, dar ne dă un moral bun pentru meciurile următoare.
Victoria din această seară e un cadou și pentru Marius Croitoru (n.r.- la meciul 100 în Liga 1 ca antrenor). Noi ne-am propus să câștigăm toate cele trei puncte indiferent cum, ne-am propus ca Dinamo să nu creadă nicio clipă că poate pleca cu vreun punct de aici.
Îmi pare rău de situația în care au ajuns, sper să iasă din această pasă proastă, am prieteni la Dinamo, îl respect și pe domnul Stoican, dar noi trebui să ne gândim la ce avem de făcut în meciurile următoare. Liga 1 ar fi mai săracă fără Dinamo, e o echipă de tradiție'', a declarat Mihai Roman, la finalul jocului cu Dinamo.
Cum arată clasamentul după FC Botoșani – Dinamo, scor 4-0
După acest rezultat, FC Botoșani și-a consolidat locul patru în clasamentul Ligii 1. Elevii lui Marius Croitoru au acumulat nu mai puțin de 41 de puncte din 24 de jocuri în acest sezon. Moldovenii se vor deplasa etapa viitoare pe terenul celor de la FC U Craiova 1948. Partida de joi dintre cele două formații se va disputa de la ora 17:00.
De partea cealaltă, Dinamo București rămâne în continuare pe loc de retrogradare în Liga 1. Trupa lui Flavius Stoican a rămas în clasament cu doar 12 puncte acumulate din 24 de jocuri disputate. Etapa următoare, câinii vor da piept cu CS U Craiova, joi, de la ora 19:55, în Ștefan cel Mare.