Valeriu Iftime a fost extrem de dezamăgit după înfrângerea în fața Farului, iar finanțatorul Botoșaniului are emoții mari în ultima etapă în care moldovenii vor lupta pentru un loc de play-off.
Echipa lui Marius Croitoru va da lupta decisivă într-un duel direct cu rivalii de la FC Argeș, aflați la un punct în spate, înaintea ultimelor 90 de minute ale sezonului regular.
"Sper să facem un meci bun luni și să rămânem în play-off. Eu sper ca Marius să fie un om atent, cu picioarele pe pământ, modest și să mergem înainte, dar dacă jucăm ca în prima repriză cu Farul, când fiecare inventa, nu cred că Botoșaniul poate să fie o echipă de play-off.
Nu suntem o echipă care să avem blazon de play-off așa vizibil. Trebuie să muncim până în ultima secundă. Cred că suntem mai buni decât cei de la FC Argeș, mă rog la un arbitraj corect", a declarat omul cu banii de la FC Botoșani pentru Digi Sport.
Șeroni & Co încearcă intrarea în play-off pentru al treilea sezon la rând. Iftime transmite că poate lua decizii radicale în cazul unui eșec.
"Nu e vorba doar de lovitura financiară, e pur și simplu o chestiune morală, mentală. Eu nu pot trăi în fotbal dacă nu sunt în play-off. Nu pot! N-am niciun fel de obiectiv. Dacă pic din play-off, nu știu dacă mergem mai departe.
Nu mă leagă nimic de fotbal, n-am nici istoric fotbalistic, n-am nici copii fotbaliști. Pur și simplu e o plăcere și un respect deosebit pentru oamenii care muncesc, față de jucători, de antrenori. Mă leg de un principiu de ăsta de a face performanță", a mai indicat patronul moldovenilor.