FC Botoșani· 2 min citire

Valeriu Iftime, pe urmele lui Becali: "Croitoru, cinci ani la Botoșani!"

marius-croitoru-botosani

marius-croitoru-botosani

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 9 iul. 2020, 01:18

Într-un fotbal în care stabilitatea lipsește cu desăvârșire aproape la toate echipele din Liga 1, finanțatorul lui FC Botoșani promite o colaborare pe termen lung cu actualul antrenor. Valeriu Iftime este convins că Marius Croitoru va rămâne mult timp la Botoșani.

Antrenorul care a dus echipa în playoff îl încântă pe Iftime, care vrea să îl țină pe Croitoru la Botoșani și după expirarea actualului contract. Fostul mijlocaș are încă doi ani de angajament cu moldovenii.

„Marius rămâne cel puțin doi ani la noi dar eu cred că îl țin cinci ani la Botoșani. Cu Marius mă pot califica an de an în play-off. Cu Marius putem face performanțe cu adevărat importante și nu cred că va pleca de la Botoșani dacă va câștiga bani la noi. Eu pot să-i dau un câștig după munca și puterea lui astfel încât să nu-l intereseze nicio echipă din România. Intru în orice concurență. Nu e vorba de bani lunar ci e vorba de obiectiv” - a spus Iftime pentru btonline.ro.

Iftime nu își face griji că antrenorul ar putea fi tentat de o colaborare cu Gigi Becali la FCSB.

„E greu să mergi antrenor la domnul Becali atâta timp cât el nu cedează din felul în care s-a comportat în ultimii doi ani. relația lui cu antrenorii arată unde sunt acum. Când conduci din lojă, așa pățești. Dacă nu ești lângă echipă să vezi cum se comportă, care sunt relațiile între jucători… Trebuie să ai toate informațiile” - a mai spus Iftime pentru sursa citată.

La cea mai bună performanță în istoria participărilor în Liga 1, FC Botoșani este la un pas de cupele europene. Echipa lui Marius Croitoru este a cincea în playoff, la un singur punct de Astra - echipa de pe ultima treaptă a podiumului - și la egalitate de puncte cu FCSB.

Cum Astra nu are licență pentru cupele europene, FC Botoșani poate juca în tururile preliminare din Europa League chiar și de pe actuala poziție, cu condiția ca FCSB să câștige Cupa României.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din FC Botoșani