Dinamo trece printr-o perioadă dificilă, după ce în vara anului 2020 clubul a ajuns pe mâna spaniolului Pablo Cortacero, dat ca dispărut acum de la echipă.
Deși are mari probleme financiare, Dinamo speră în continuare că va reuși să facă transferuri destul de importamte în această vară.
Cu interdicție de la FIFA în ceea ce privește aducerea de jucători, fotbaliștii străini nu ar spune nu unei experiențe în Ștefan cel mare, dacă măsura ar fi ridicată.
Cu probleme financiare și în noul sezon, dar și pe faza ofensivă a echipei, la Dinamo ar putea ajunge sub comanda lui Dușan Uhrin un fotbalist brazilian, care a trecut și prin Serie A.
Brazilianul Alemao, în vârstă de 32 de ani ar putea ajunge la Dinamo dacă problemele s-ar mai diminua, potrivit celor de la ProSport.
https://www.youtube.com/watch?v=ATlxorGjF-Y
De-a lungul timpului, Alemao a evoluat pentru formații ca Udinese, Vicenza, Ponte Preta, Chapecoense, Cruz Azul sau Guarani. În acest moment este liber de contract, după ce ultima oară a evoluat pentru Maringa FC.
,,Îmbucurător este faptul că sunt jucători din străinătate care vor să vină la Dinamo și în condițiile actuale. Ceea ce înseamnă că Dinamo are greutate imensă, se confirmă că brandul acesta uriaș nu va muri niciodată. Totuși, anul acesta va fi și mai dificil, poate el va fi cel mai negru din istorie. Trebuie să construiești pe lipsuri mari.'', a declarat și Mario Nicolae, managerul sportiv al clubului.