FC Dinamo București· 2 min citire

Ce spune Răzvan Burleanu despre insolvența de la Dinamo: "De data aceasta va fi mai dificilă!"

Razvan Burleanu. Foto: Alex Nicodim (Profimedia)

Razvan Burleanu. Foto: Alex Nicodim (Profimedia)

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 19 iul. 2021, 20:03

Președintele Federației Române de Fotbal a vorbit despre situația grea în care se află Dinamo, nevoită să intre pentru a doua oară în ultimii ani în insolvență!

Dinamo este departe în momentul de față de clubul care se bătea an de an pentru locurile fruntașe din Liga 1, iar evitarea retrogradării a reprezentat principala grijă a "câinilor" în ultimele sezoane. Acum, „alb-roșii” continuă să traverseze cea mai grea perioadă din istorie, iar problemele financiare cumulate cu cele sportive nu au făcut altceva decât să adâncească și mai mult greutățile clubului.

După intrarea pentru a doua oară în insolvență, formația din Ștefan cel Mare a rămas fără antrenor, dar și fără mai mulți fotbaliști importanți chiar înaintea startului Ligii 1.

DINAMO

Întrebat despre situația lui Dinamo, Răzvan Burleanu a mărturisit că de această dată procesul de insolvență va fi unul mai dificil decât cel precedent. Totodată, șeful FRF a discutat și despre posibilitatea ca echipele care se află în această situație să nu mai poată evolua în Liga 1.

„E o părere de rău în momentul de față, în primul rând față de angajații clubului, care trebuie să treacă din nou printr-o procedură de insolvență. De data aceasta, cred că va fi mai dificilă decât cea anterioară.

(n.r. despre faptul că s-ar dori ca echipele aflate în insolvență să nu mai joace în Liga 1) Legislația națională nu-ți permite să iei o asemenea decizie. Am expune Federația Română de Fotbal unui risc în cazul unui proces, în cazul în care clubul aflat în insolvență nu s-ar mai regăsi la nivelul Ligii 1. Dinamo a reușit să treacă prin insolvență și a rămas la nivelul Ligii 1”, a spus Răzvan Burleanu, în cadrul conferinței de presă.

Citește și AȘA ARATĂ „NEW DINAMO”! ECHIPA DE START ALEASĂ DE BONETTI PENTRU DUELUL CU FC VOLUNTARI

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News