Fanii dinamoviști au primit ca o adevărată lovitură vestea demiterii lui Mircea Rednic, iar aceștia au lansat mai multe mesaje dure către conducerea clubului!
DDB Spania, prin vocea lui Dragoș Sterpu, a transmis că așteptă rezultate imediate cu noul antrenor, altfel, Iuliu Mureșan, cel care a luat decizia de a-l da afară pe Rednic, va avea de suferit. Concret, suporterii le-au jucătorilor, dar și lui Flavius Stoican, să obțină maximum de puncte din primele dueluri din 2022, cu FC Argeș și FCSB.
”Cred că cineva vrea să vadă acest club falimentat. Prin această decizie, Mureșan și-a luat Muntele Caraiman în spate. Rednic a fost suținut de noi, de DDB, a avut sprijinul nostru. Iar în momentul de față, după această decizie, dacă Dinamo nu o să ia 6 puncte în următoarele două meciuri, Mureșan o să afle ce înseamnă Dinamo. O să plece fugind din București
Nu îl înțeleg pe Flavius Stoican. De ce și-a luat această problemă în spate. Și cel mai grav este pentru noi, dinamoviștii, că scandalagii vor rămâne la echipă. Filip, Matei și toți ceilalți. Ne pare rău pentru Flavius că a acceptat mocirla lui Mureșan. Mă sună sute de dinamoviști și mă roagă să vorbesc, de asta am dat această declarație”, a spus Dragoș Sterpu, pentru PlaySport.ro.