Mircea Rednic, antrenorul lui Dinamo, l-a exclus pe Deian Sorescu din lotul primei echipe, la puțin timp după ce formația ,,roș-albă a pierdut fără drept de apel meciul de campionat cu Sepsi, scor 1-4.
Trimis să se pregătească separat de colegi de la prima echipă din cauza atitudinii sale din ultima perioadă, în urma unei ședinte de astăzi, fotbalistul a fost iertat de Mircea Rednic, după ce i se transmisese inițial că are o săptămână liberă.
Ciprian Marica, fost fotbalist în Ștefan cel Mare, a vorbit despre situația lui Deian Sorescu. Acesta îl atenționeză pe jucător că dacă nu se pregătește exact așa cum trebuie, nu va maim avea șansa să prindă un transfer important în perioada următoare.
,,Situația asta se transmite și echipei. Și suporterii au o neliniște generală acolo și sper ca experiența domnului Rednic să își spună cuvântul. Este singurul atu pe care îl văd acolo. Jucătorii să conștientizeze că până la urmă, dacă nu sunt la Dinamo, trebuie să meargă mai departe.
Cine te mai ia, dacă nu te prezinți așa cum trebuie? Trebuie să reușească să se detașeze de problemele care sunt la Dinamo și să dea totul pe teren. Sigur, este ușor de spus din afară, numai în pielea lor să nu fii! Nu sunt cei mai buni jucători, să spunem așa și realitatea o spune. Va fi important să organizeze echipa și nucleul de jucători.'', a declarat Ciprian Marica, pentru AS.ro.