Dinamo a învins-o sâmbătă seară pe UTA Arad cu 1-0.
Câinii au primit vizita Bătrânei Doamne pe Arcul de Triumf sâmbătă seară, în etapa cu numărul 15 din sezonul regulat al SuperLigii României. La capătul celor 90 de minute, Dinamo s-a impus cu 1-0 și a înregistrat toate cele trei puncte.
Dennis Politic exultă după ce Dinamo a ajuns pe locul 2 + „Derby-ul cu FCSB?! Josnic”
Dennis Politic a vorbit după meci și a evidențiat faptul că e extrem de bucuros de victoria ”câinilor”. Mai mult, fotbalistul a precizat că în campionat lui Dinamo îi merge bine, având în vedere că în cupă echipa a pierdut 0-4 cu FCSB.
„Suntem foarte fericiți. A fost un meci foarte dificil, așa cum ne așteptam că o să fie, dar ne bucurăm că am obținut cele 3 puncte. Ne-am pregatit foarte bine pentru acest meci.
Am încercat să urmaresc mingea, așa cum fac de fiecare dată și am reușit. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că a și intrat în poartă.
Despre derby-ul cu FCSB, a fost un rezultat umilitor, josnic aș putea spune. Meciul acesta era important pentru noi ca să arătam că nu suntem așa. Mă bucur că în campionat ne merge foarte bine.
Sper să nu fie ceva grav. Am văzut că și Raul avea ceva. Nu știu. Ne pregatim pentru meciul cu CFR Cluj. Jucătorii care nu vor fi apți vor fi inlocuiți, iar ei trebuie să arate că sunt capabili”, a spus Dennis Politic după meci.