FC Dinamo București· 2 min citire

Dinamo a plecat în cantonamentul din Spania. Neagoe: "Suntem în discuții cu cinci jucători"

neagoe

neagoe

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 24 iun. 2019, 19:29

Jucătorii și staff-ul clubului Dinamo au plecat astăzi în cantonamentul de la Marbella, Spania, care se va încheia pe 4 iulie. Noul antrenor al 'câinilor roșii', Eugen Neagoe, a anunțat că vor veni cinci jucători noi în zilele următoare.

Situație atipică la Dinamo! Eugen Neagoe (51 de ani) este noul antrenor, deși nu a fost prezentat oficial într-o conferință de presă.

Neagoe a semnat un contract pe două sezoane cu Dinamo și este convins că poate califica echipa în play-off-ul Ligii 1.

În sezonul recent încheiat, Dinamo a încheiat pe locul 9 în Liga 1, o premieră negativă în istoria clubului.

Dinamo reunire

"Avem planuri mărețe, ne dorim să ne pregătim cât mai bine, deși este o perioadă foarte scurtă. Sper să vină cât mai repede și jucătorii pe care îi dorim și cu care discutăm în acest moment. Suntem în discuții cu cinci jucători și suntem foarte aproape să îi avem în zilele viitoare. Mi-aș fi dorit ca acest lucru să se întâmple îăn urmă cu o săptămână, dar acest lucru nu depinde numai de noi.

Nu este deloc ușor la Dinamo. Contează foarte mult rezultatele. Atât timp cât ai rezultate, sunt toate lucrurile în ordine. Eu le pot promite fanilor dinamoviști că voi face tot ceea ce depinde mine pentru ca echipa să meargă în play-off.

Nu vreau să mint și să îi păcălesc pe suporterii lui Dinamo, pentru că sunt foarte mulți, și să vorbesc despre titlu, despre Champions League, pentru că nu îmi stă în fire să fac declarații doar de dragul de a le face. Îmi doresc ca Dinamo să joace ofensiv, să fie o echipă agresivă, să facă pressing, să alerge o sută de minute, nu 90 de minute", a spus Eugen Neagoe, la plecarea din țară.

neagoe

În cantonamentul din Spania, Dinamo va juca meciuri amicale cu Linfield FC (campioana Irlandei de Nord), Kilmarnock (din prima ligă scoțiană) și Wigan Athletic (din liga secundă engleză).

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News