Dinamo, aproape să rateze un transfer important! "Nu vreau să muncesc gratis"

dinamo-spania
Mijlocașul Mihai Răduț este tot mai departe de Dinamo. Dorit de către fostul antrenor Mircea Rednic, Răduț a declarat că vrea să vină în România, dar 'câinii roșii' nu sunt dispuși să-i facă o ofertă.
Răduț (29 de ani) e liber de contract din luna mai, după despărțirea de echipa poloneză Lech Poznan.

În sezonul trecut, mijlocașul a jucat doar 9 meciuri în campionatul Poloniei, două în Cupă și patru în preliminariile Europa League.
"Cu Dinamo se tot vorbește de câțiva ani de zile, din perioada Pandurii și nu s-a concretizat nimic. Am avut o discuție în iarnă cu domnul Rednic. Eu îmi doream să plec din iarnă pentru că lucrurile în Polonia nu îmi mai conveneau. Cei de acolo nu m-au lăsat să plec în iarnă , am avut o tentativă. Am zis că în vară o să se termine contractul. Eu aveam încă un an dar era cu opțiune, o să se termine contractul amiabil de ambele părți și vom discuta în vară. Acum știți ce s-a întâmplat în vară, am avut câteva discuții.
Deocamdată sunt în vacanță, vacanță prelungită, aștept să vină o variantă care să mă satisfacă mai ales că nu mai am 20 de ani, am 29. Mă gândesc la familie, îmi doresc să fie și un oraș ok, viață liniștită, un proiect bun. Nu vreau să stau și să muncesc așa cum am mai făcut-o în România pe gratis. Sunt un băiat inteligent și știu care este nivelul salarial din România, știu ce se poate plăti și ce nu se poate plăti, discut și cu echipe din afară și din România. Am pretenții normale pentru ce consider eu că merit la ora actuală și cam atât. Nu este nimic exagerat", a spus Mihai Răduț pentru Telekom Sport.

Răduț a mai evoluat în România la Curtea de Argeș, Steaua și Pandurii Târgu-Jiu.
Transferurile făcute de Dinamo până în acest moment:
1. Cătălin Straton – 29 de ani, portar
2. Riccardo Piscitelli – 25 de ani, portar
3. Kevin Bru – 30 de ani, mijlocaș central
4. Gabriel Moura – 31 de ani, fundaș dreapta
5. Slavko Perovic – 30 de ani, atacant
6. Florin Bejan – 28 de ani, fundaș central
7. Andrei Sin – 27 de ani, mijlocaș
8. Alexandru Răuță – 27 de ani, mijlocaș
9. Brito – mijlocaș, 31 de ani
10. Filip Mrzljak – închizător, 26 de ani
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























