FC Dinamo București· 2 min citire

Dinamo, făcută praf de un rival: ,,O corabie eșuată! Va fi mai rău!''

Sursă foto: Radio Dinamo 1948/Facebook

Sursă foto: Radio Dinamo 1948/Facebook

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 12 feb. 2022, 13:00

Dinamo București se află cu un picior în Liga a 2-a în acest moment. Trupa lui Flavius Stoican ocupăe locul 15 în Liga 1, cu 12 puncte din 25 de jocuri disputate.

Helmut Duckadam, fost oficial la FCSB, nu vede nicio salvare la Dinamo. Acesta este de părere că în Ștefan cel Mare există o ,,corabie'' care foarte greu ar mai putea fi redresată. ,,Eroul de la Sevilla'' spune că vor urma vremuri și mai grele la Dinamo.

,,Dinamo se amăgesc singuri că pot salva această corabie, care, practic, e eșuată. Ei merg din rău în mai rău. În perioada lui Rednic au făcut atâtea schimbări în echipă, a plecat Rednic și s-au făcut din nou schimbări în echipă.

Jucători care primesc cartonașe roșii. La Dinamo nu ai ce să gestionezi, se încăpățânează ei ca să salveze corabia, anul viitor vor avea aceeași problemă. Nu văd altă soluție, poate doar cum au procedat cei de la Rapid. Un faliment, o echipă luată de la zero.

Nu cred că sunt pesimist, spun asta de trei ani. Nu vine nimeni să investească, ai atâtea datorii în spate. Nu ai cum să faci transferuri, nu ai cum! Sunt realist, nu pesimist. Se vede de ani de zile că nu va fi mai bine, din contră, va fi mai rău.

În ultimii patru ani, Dinamo este doar un nume. Degeaba mai spun jucătorii că a fost un derby. Ce derby la 6-0? Dinamo a rămas un nume, atât! De ce nu vrem să recunoaștem acest lucru?

Au fost echipe mari în Anglia care au câștigat Champions League și acum nu știu prin ce ligă mai sunt. Ce rost are să te faci de râs de la etapă la etapă?'', a declarat Helmut Duckadam, pentru Pro X.

După umilința cu CS U Craiova din etapa trecută, scor 1-6, Dinamo va juca, duminică, de la ora 17:00, în deplasare, pe terenul celor de la UTA Arad.

Citește și Cristi Borcea, salvatorul lui Dinamo: ,,El se implică dacă vine! S-ar bate pentru campionat”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News