Dinamo a scăpat în acest an de emoțiile retrogradării, iar suporterii-acționari ai echipei încearcă să îi aducă în această vară mai mulți jucători importanți cehului Dușan Uhrin Jr.!
“Câinii” au avut parte de unul dintre cele mai grele sezoane din istorie, iar evitarea retrogradării a reprezentat principala grijă a “alb-roșilor”. După venirea lui Dușan Uhrin Jr., Dinamo și-a recăpătat pofta de a juca fotbal și a izbutit să câștige nu mai puțin de cinci dueluri consecutive în ultimele etape din play-out-ul Ligii 1.
Acum, pentru a scăpa de emoțiile retrogradării în sezonul următor, dinamoviștii încearcă să facă mai multe transferuri în această vară, iar primul pe listă se pare că este un fost fotbalist trecut prin Ștefan cel Mare. Potrivit informațiilor Pro Sport, fundașul Constantin Nica (28 de ani) s-ar înțeles cu oficialii clubului și urmează să semneze contractul în cursul zilei de astăzi.
Apărătorul dreapta ar urma să aibă un acord valabil un an. Fostul internațional este liber de angajament din vara anului trecut și vine în “Groapă”, după două luni în care făcut pregătirea alături de jucătorii lui Dinamo.
Ajuns la 28 de ani, Nica a fost vândut de “alb-roșii” în anul 2013 în Italia, la Atalanta, contra sumei de 1,6 milioane de euro, dar accidentările au făcut ca traseul său profesional să nu fie cel așteptat.