Dinamo se pregătește pentru meciul din deplasare cu Sepsi, de sâmbătă. 'Câinii roșii' vor merge cu trenul până la Sfântu Gheorghe, pentru a evita aglomerația de pe Valea Prahovei.
Partida Sepsi Sfântu Gheorghe – Dinamo, din cadrul etapei a 23-a a Ligii 1, se va disputa sâmbătă, de la ora 20.00.
3 ore și 20 de minute este durata călătoriei cu trenul pe ruta București - Sfântu Gheorghe, potrivit CFR Călători.
"Și eu voi pleca cu trenul cu băieții, întotdeauna fac deplasarea cu ei. Este mult mai lejer, în 30 de ani nu suntem în stare să facem o autostradă de câteva sute de kilometri, îți bați joc de oameni să stai 7 ore în trafic. Nici nu îmi aducă aminte de când nu am mai mers cu trenul în România, de la Hunedoara mergeam numai cu trenul, rar cu mașina. Va fi mult mai lejer, nici stresul nu e același. Eu prefer să mergem cu trenul decât să stăm în autocar 7 ore. Pot să îmi fac și antrenamentul, deși nu știu care este situația acolo.
Nu ne e frică de gripă, ne pune măști, ne dăm cu spirt și ne spălăm de 10 ori pe mâini până ajungem acolo. Eu nu sunt superstițios, vom merge cu trenul atunci când e nevoie și acum este foarte indicat să mergem cu trenul, ținând cont de situația care este pe Valea Prahovei. Și pentru băieți este mult mai relaxant, pentru că în trei ore suntem acolo. Mergem cu TGV-ul românesc", a spus Mircea Rednic, în cadrul unei conferințe de presă.
https://www.facebook.com/FCDinamoOfficial/videos/2087177178064763/
Dinamo ocupă locul 11 în clasament cu 25 de puncte, în timp ce Sepsi se află pe poziția a 5-a, cu 33 de puncte.