Dinamo s-a reunit marți, 15 iunie, la Săftica, sub comanda antrenorului Dușan Uhrin Jr., în vederea pregătirilor pentru noul sezon din Liga 1.
Lotul dinamoviștilor s-a reunit în cantomentul de la Săftica, pentru prima parte a programului de pregătire stabilit de antrenorul principal Dușan Uhrin Jr. înaintea noului sezon competițional. Mâine "câini" sunt programați să efectueze vizita medicală la la Institutul Național de Medicină Sportivă (INMS). De la reunire au lipsit Diego Fabbrini, Janusz Gol, Deian Sorescu, Ricardo Grigore care au participat la acțiunea echipelor naționale și Stelianio Filip, care se recuperează după o operație de deviație de sept.
Jucătorii prezenți la primul antrenament de la Săftica
portari - Mihai Eșanu, Ștefan Fara, Denis Oncescu
fundași - Constantin Nica, Ante Puljic, Florin Bejan, Andrei Radu, Marco Ehmann, Deniz Giafer
mijlocași - Paul Anton, Alexandru Răuță, Vlad Achim, Giani Crețu, Ahmed Bani, Valentin Borcea, Antonio Bordușanu, Dragoș Penescu, Andrei Florescu
atacanți - Adam Nemec, Robert Moldoveanu, Andreas Mihaiu, Mihai Neicuțescu, Cătălin Măgureanu
Elevii lui Dușan Uhrin se vor pregăti la Săftica până pe 20 iunie, după aceea, „câinii” vor merge în Turcia, acolo vor efectua un stagiu de pregătire centralizat, la Bolu, în perioada 21-28 iunie, prevăzut cu un meci amical împotriva echipei Galatasaray Istanbul.