FC Dinamo București· 2 min citire

Dinu și Lucescu, apel către suporterii lui Dinamo!

cornel dinu lucescu

cornel dinu lucescu

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 7 iun. 2019, 20:53

Cornel Dinu și Mircea Lucescu le-au transmis câte un mesaj suporterilor dinamoviști, cu referire la conjunctura dificilă pe care o traversează clubul din Ștefan cel Mare.

Cele două foste glorii dinamoviste s-au întâlnit la meciul demonstrativ disputat între echipele de old-boys de la Dinamo (condusă de Mircea Lucescu) și Rapid (condusă de Răzvan Lucescu).

"Fac un apel, alături de Mircea, de care am amintiri deosebite de performanță la Dinamo și prietenie la Dinamo, chiar dacă senzaționalul unora a dat impresia că suntem mai depărtați. Aș vrea să fac un apel pentru pace între suporterii dinamoviști să se strângă așa cum ne strângem și noi, și împreună cu ei cu o formă mult mai realistă în ce privește măsurile luate la Dinamo să revenim la ce am fost altădată și poate mai mult" - a transmis Cornel Dinu.

"Să sperăm că noua generație care vine să își aducă aminte de tot ce a însemnat istoria lui Dinamo și să respecte istoria lui Dinamo. Asta înseamnă să nu uităm la ce nivel a fost Dinamo, cu Dinu au ajuns în semifinalele Cupei Campionilor, cu mine în semifinalele Cupa Uefa sau Cupa Cupelor" - a rememorat Mircea Lucescu.

Dinamo a încheiat ultimul sezon din Liga 1 pe locul al nouălea, cea mai slabă clasare de după Revoluție a alb-roșiiilor.

CITEȘTE ȘI: Lucescu: „M-aș fi întors cu cea mai mare plăcere!” De ce nu vine la Dinamo

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News