FC Dinamo București· 2 min citire

Florin Bratu voia să fie succesorul lui Gigi Mulțescu la Dinamo: "M-aș fi băgat, știu ce ar fi fost de făcut!"

bratu-2

bratu-2

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 14 apr. 2021, 08:45

Fost jucător, dar și antrenor la Dinamo, Florin Bratu, a mărturisit că l-ar fi tentat o eventuală revenire în "Groapă" dacă ar fi fost contactat!

Formația din Ștefan cel Mare merge din rău în mai rău din toate punctele de vedere, iar pe plan sportiv, echipa a ajuns să nu mai bată pe nimeni de 11 meciuri în toate competițiile și să ocupe un loc în zona fierbinte a Ligii 1. Cu toate acestea, "câinii" speră să își revină și să dea dovadă de o cu totul altă atitudine odată cu începerea confruntărilor din play-out.

Pentru asta, "alb-roșii" au vrut să creeze un șoc la echipă și speră că prin schimbarea antrenorului, jucătorii să iasă din această criză. Imediat după finalul partidei din Cupa României, contra Astrei, Gigi Mulțescu a anunțat că nu va mai continua la echipă, astfel că în locul acestuia a fost numit imediat cehul Dusan Uhrin Jr., un tehnician care cunoaște foarte bine fotbalul românesc.

Aceste decizii l-au luat prin surprindere pe Florin Bratu, aflat în direct la o emisiune sportivă. Fostul atacant al "câinilor" a mărturisit că se simțea pregătit să preia echipa, în cazul în care oficialii clubului veneau cu o astfel de propunere. Bratu a declarat că îi cunoștea pe mulți dintre jucătorii lui Dinamo și știa exact ce avea nevoie formația din Ștefan cel Mare în momentul de față.

Dinamo-Bratu

"M-a luat prin surprindere anunțul lui nea Gigi. Echipa nu s-a mișcat rău, mă gândeam că va continua. Acum, trebuie să câștigi 4-5 meciuri ca să te salvezi de la retrogradare! Dinamo e în criză de timp, este un play-out inedit, cu o singură manșă, astfel că fiecare meci este unul de 6 puncte.

Va fi extrem de important fiecare punct câștigat. Dinamo nu are un lot cu care să retrogradeze. Vreau să muncesc, m-aș fi băgat la Dinamo, cunosc foarte mulți jucători din cadrul echipei cu care am mai lucrat, știu ce ar fi fost de făcut”, a spus Florin Bratu, pentru Digi Sport.

Florin Bratu a mai antrenat Dinamo București în sezonul 2017-2018, reușind să termine pe prima poziție în play-out la finalul sezonului.

Citește și Detaliile contractului lui Dusan Uhrin Jr. în Ștefan cel Mare! Pe ce perioadă semnează și cine sunt oamenii din staff

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News