Dinamo a fost amendată de către cei de la FRF. „Câinii” vor scoate bani din buzunar pentru daunele provocate de fani stadionului „Arcul de Triumf”.
Mai exact, Dinamo a jucat în Cupa României contra lui Sepsi OSK pe stadionul menționat anterior, însă fanii au devastat o parte din scaune. De asemenea, suporterii au avut și scandări xenofobe la adresa adversarilor.
Dinamo, amendată de FRF!
„În temeiul art. 82/1 și 3/a și c raportat la art. 83/2/d din RD, SC Dinamo 1948 SA se sancționează cu penalitate sportivă de 15.000 lei.
În temeiul art. 82/1 și 3/b coroborat cu art. 83/2/c din RD cu aplicarea art. 54/2 și 6 din RD, SC Dinamo 1948 SA se sancționează cu penalitate sportivă de 11.750 lei.
În conformitate cu prevederile art. 45/1 din RD, SC Dinamo 1948 SA va executa sancțiunea pentru abaterea cea mai gravă prevăzută de art. 83/2/d din RD – penalitate sportivă de 15.000 lei”, a fost comunicatul celor de la FRF.