FC Dinamo București· 3 min citire

Haos la Dinamo! Mirce Rednic, atacat de proprii jucători: "A căzut ca o bombă în vestiar"

Mircea Rednic

Mircea Rednic

Scris de Vlad Ciotoran Publicat: 5 oct. 2021, 19:14

Mircea Rednic a revenit la Dinamo pentru a cincea oară, dar se pare că unii jucători ai alb-roșilor au motive de nemulțumire.

După remiza cu UTA, antrenorul a fost extrem de critic la adresa elevilor săi. Fotbaliștii echipei din Șoseaua Ștefan cel Mare au fost extrem de deranjați de criticile pe care tehnicianul de 59 de ani le-a făcut public imediat după meciul cu UTA, potrivit ProSport.

”Am fost cu toții foarte fericiți când am auzit că vine nea Mircea. Ne-am gândit că va ordona lucrurile aici și ne vom reveni. Din păcate, ce a spus după meci a căzut ca o bombă în vestiar. Jucătorii experimentați din lot s-au enervat foarte tare și chiar au avut o întâlnire în care au discutat despre atitudinea lui nea Mircea și dacă îl vor susține sau nu în perioada următoare.

Nu e normal cum s-a comportat cu noi, iar atmosfera nu e bună. A greșit-o! Să vedem cum o repară. Până la urmă nici el nu vine după zece trofee consecutive câștigate și are și el nevoie de noi și de Dinamo pentru a fi din nou un nume important în antrenorat”, a dezvăluit unul dintre dinamoviști sub protecția anonimatului, potrivit sursei citate.

cretu dinamo1

Citește și EXCLUSIV | RĂSPUNSUL UNUI FOST DINAMOVIST CÂND A FOST ÎNTREBAT DACĂ AR DORI SA SE IMPLICE ÎN SALVAREA CLUBULUI

Dinamo a condus-o cu 2-0 pe UTA, dar s-a văzut egalată în prelungirile partidei. Moldoveanu a ratat o ocazie incredibilă. Totodată, Rednic l-a introdus pe Crețu în minutul 47, dar l-a scos în minutul 84.

“Lui Moldoveanu ce să-i reproșez? E jucător tânăr, dar e cam de mult tânăr și de perspectivă. Păcat, pentru că, în situația asta, putea să înscrie și era bine și pentru el, făcea 3-1, dădea și el gol, că n-a mai dat gol de nu știu când.

Se vede și ca poziție, a avut poziție proastă. El, la un moment, dat, voia să îl prindă pe Deian. Deci în situația asta, de 2 contra 1, rămâi puțin în urmă. El a stat în lateral și i-a fugit piciorul când a vrut să dea.

Da, l-am scos (nr.r. pe Crețu), pentru că a și greșit la primul gol. Putea să joace simplu, el a preferat să dribleze, au recuperat și imediat au marcat. Ei trebuie să înțeleagă, pentru că șansă mai mare decât au avut-o cei care sunt aici de câțiva ani nu cred că o să mai prindă.

Nu că nu am răbdare și timp, dar Dinamo și suporterii nu mai au răbdare, e clar. Le-am spus și în vestiar că îmi pare foarte rău, dar poate că au niște limite“, a spus Mircea Rednic, după meci, la Digi Sport.

Mircea Rednic

Citește și VEȘTI BUNE PENTRU DINAMOVIȘTI: ,,SUNTEM ÎN LINIE DREAPTĂ CU STADIONUL”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News