Dinamo nu trece prin cea mai bună perioadă a sa. După 21 de jocuri disputate în Liga 1, formația din Ștefan cel Mare se află pe locul 15 în Liga 1, cu 12 puncte adunate.
Recent, Iuliu Mureșan l-a demis pe Mircea Rednic, iar în locul său l-a numit imediat pe Flavius Stoican, care promite că va face tot posibilul să salveze echipa de la retrogradare în acest sezon.
Ionuț Lupescu, nume important pentru ceea ce înseamnă Dinamo, spune că este normal unde a ajuns Dinamo, având în vedere greșelile care s-au făcut în ultimii ani. Acesta declară că cei de la Dinamo ar trebui să se bazeze la nivel de conducere pe foștii jucători, care știu ce înseamnă fotbalul și clubul din Ștefan cel Mare.
,,Dacă stai să te gândești la cate greșeli s-au făcut în ultimii ani, e normal să ajungi acolo odată și odată și chiar să riști să retrogradezi. Sigur că nu e o decizie pe placul oamenilor, din păcate rezultatele nu l-au ajutat pe Mircea.
Dar știu că au fost multe lucruri interne acolo, diferite găști, nimeni n-a știut să gestioneze perioada aceasta, să îi unească, toată lumea a dezbinat de când a început campionatul și iată că sunt unde sunt. Trebuie niște oameni competenți.
Dinamo a avut în ultimii 20 de ani acești businessmeni veniți din afară și din păcate au gestionat foarte prost clubul. Ar trebui să dăm credit și foștilor jucători. Ei cel puțin stiu ce înseamnă fotbalul, iar pe parte administrativă cu siguranță se pot găsi alte persoane care să țină clubul în viață.'', a declarat Ionuț Lupescu.