Ionuț Negoiță, considerat principalul vinovat pentru situația de la Dinamo: "A contribuit la ceea ce se întâmplă acum!"

Revenire senzațională la Dinamo! Ionuț Negoiță va da bani clubului din Ștefan cel Mare
Formația din Ștefan cel Mare nu reușește să scape din acest lanț fără sfârșit al problemelor, astfel că și acest sezon se anunță unul de sacrificiu maxim pentru dinamoviști!
Salvați de la retrogradare în ultimele etape ale campionatului, „câinii” pare că nu vor avea altă soartă și în noua ediție de Liga 1. Cuprinși de datoriile fostei, dar și actualei conduceri a clubului, „alb-roșii” au intrat din nou în insolvență și speră să găsească cât mai repede investitori care să contribuie financiar la echipă.
Așteptat la echipă pentru a pune umărul la salavare, Giani Kiriță a discutat despre posibilitate de a se întoarce la Dinamo. Totodată, fostul fundaș al "câinilor" a discutat despre problemele clubului, dar și despre venirea lui Mircea Rednic în acest moment extrem de dificil.

Giani Kiriță
"În momentul ăsta sunt doar informații de presă. Nu e nimic concret. Sunt ceva discuții. Deocamdată, nu m-a contactat cineva oficial de la Dinamo. Sunt întrebat în fiecare zi, toată lumea mă sună. Să vedem pe ce poziție vin și ce aș putea avea acolo de spus. Nu vii la Dinamo și gata s-au rezolvat lucrurile. Totul trebuie făcut la nivel profesionist, nu doar vorbe. Dacă o să vin la Dinamo se va vedea ce înseamnă!
Din păcate, la ora actuală putem să vorbim doar negativ de Dinamo. Și asta de foarte mulți ani, nu doar de anul ăsta. E rezultatul anilor din trecut ce se întâmplă acum. E tragic, foarte trist și trebuie făcut ceva rapid. Eu cred că perioada Negoiță a contribuit la ceea ce se întâmplă în acest moment la Dinamo. În nouă ani, Dinamo a câștigat doar o Cupă a României și o Cupă a Ligii, ceea ce pentru Dinamo e aproape nimic. Spune totul despre cum a gestionat situația la Dinamo. Cu Nicolae Badea, Dinamo a câștigat 13 trofee. Iar anul ăsta, din păcate, este o situație tristă, tragică, alarmantă chiar, și vorbim și de liga a doua dacă nu se rezolvă ceva până în iarnă.
Singurul aspect pozitiv au fost, sunt și vor fi suporterii! E extraordinar ceea ce au reușit și modul în care susțin echipa. Eu sunt membru DDB de la începutul proiectului.
(n.r. despre Mircea Rednic) Este un antrenor cu mare experiență, care cunoaște Dinamo și care are relații bune cu cei de acolo, mai ales cu domnul Nicolae Badea. Eu vreau să cred că Mircea Rednic vine cu jucători și ăsta este planul. Eu cred că nu venea altfel. Asta va fi cheia salvării de la retrogradare. E nevoie de jucători buni care să vină să joace pentru Dinamo și să salveze echipa de la retrogradare. Toți dinamoviștii spun asta și este evident că avem nevoie de jucători de calitate, nu doar ca număr. Este vizibil cu ochiul liber. Să știe ce înseamnă Dinamo cât de cât și să joace pentru Dinamo.", a spus Giani Kiriță, potrivit Fanatik.
Citește și REDNIC VREA SĂ SCHIMBE TOTAL FAȚA LUI DINAMO! ALTE TREI TRANSFERURI PREGĂTITE ÎN ȘTEFAN CEL MARE
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























