Flavius Stoican speră să redreseze situația la Dinamo București, iar pentru asta are nevoie de întăriri. Iuliu Mureșan, administratorul special al clubului din Ștefan cel Mare, este gata să îi facă echipă puternică tehnicianului.
Oficialul dinamovist a vorbit despre ultimele achiziții de la Dinamo. Acesta anunță sosirea în Ștefan cel Mare a lui Igor Jovanovic și Balthazar Pierret.
Pe lângă cei doi, Mureșan spuen că la Dinamo ar mai putea ajunge în perioada următoare un portar, un atacant, dar și un mijlocaș.
,,Ne-am înțeles cu Igor Jovanovic și Balthazar Pierret. Cei doi vor semna în cursul zilei de azi (n.r. luni). S-a rezolvat cu amândoi. Va mai veni un portar și un atacant, iar apoi probabil că vom închide lista. Mai sunt discuții cu un mijlocaș, dar să vedem dacă se va putea realiza.'', a declarat Iuliu Mureșan, pentru Fanatik.