Ionuț Negoiță a declarat în repetate rânduri în ultimul an că vrea să vândă pachetul de acțiuni de la Dinamo, dar nu ar exista interes. Adrian Mutu, fost jucător și manager general al 'câinilor roșii', a dezvăluit că o persoană foarte bogată din Emirate a venit în România pentru a discuta cu Negoiță.
Conform spuselor lui Mutu, comportamentul nepotrivit al lui Ionuț Negoiță l-a determinat pe miliardarul arab să renunțe la ideea de a prelua clubul Dinamo.
Recent, Ionuț Negoiță a declarat că vrea "trei, patru milioane, negociabil" pentru a se retrage de la Dinamo.
"Chiar acum câteva luni, de aici, din Emirate, a venit o persoană super importantă și potentă financiar. A fost o întâlnire aranjată personal de mine cu Negoiță, însă comportamentul lui față de acea persoană a fost total neprofesional și nu a mai fost interesat nici măcar sa discute cu el. Chiar dacă eu am mai insistat", a spus Adi Mutu pentru ProSport.
'Briliantul' a vorbit și despre situația actuală de la Dinamo și a lansat un apel la unitate, pentru a depăși momentul dificil.
"Îmi pare rău! Numele Dinamo merită mai mult. Cât am fost eu director general, Dinamo a fost acolo unde îi e locul. Are timp să se redreseze. Rezultatele vor vorbi dacă lotul actual are sau nu valoare de play-off. Dinamo ar trebui să-i unească, pentru că imaginea clubului va avea de suferit.
Cât am fost eu la Dinamo, am lucrat bine cu Negoiță și m-a lăsat sa fac ce vreau și s-a văzut lucrul ăsta. Dacă e el sau nu vinovat în momentul de față, nu știu, și nici nu cred că poți să acuzi doar o singură persoană pentru rezultatele echipei în ultimii doi ani", a mai declarat Adrian Mutu pentru sursa citată.
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News