FC Dinamo București· 1 min citire

Nervi între jucătorii de la Dinamo: "E mai multă tensiune pe teren"

DINAMO

DINAMO

Scris de Vlad Ciotoran Publicat: 8 aug. 2021, 22:24

Dinamo a ajuns la a doua înfrângere a sezonului. Chindia Târgoviște a învins-o, duminică, pe teren propriu, la Buzău, cu scorul de 1-0, pe Dinamo, în etapa a 4-a a Ligii I, iar nervii alb-roșilor au cedat, pe teren.

Portarul Mihai Eșanu a avut o ieșire la adresa lui Denis Giafer, după o ocazie de gol a dâmbovițenilor.

”Cu Giafer a fost o simplă fază de joc, e mai multă tensiune pe teren, la vestiar ne calmăm. Chindia este o echipă cu experiență care stă foarte bine pe faza defensivă. Nu am reușit să ne creăm așa multe ocazii, ca în ultimele meciuri.

La începutul campionatului probabil se credea că nu vom pune probleme nimănui, am fost luați de sus. Apoi au văzut că am avut câteva rezultate, iar lumea a început să ne ia în serios.  

Sperăm ca meciurile viitoare să adunăm puncte, pentru noi e foarte important jocul.

Vorbeam înainte de meci că parcă jucăm acasă, le mulțumim suporterilor, ne pare rău că nu am putut să-i facem fericiți”, a spus Eșanu după meci.

Eșanu1

Mihai Eșanu

Citește și VIDEO | FLOREA A DEVENIT NAȘUL LUI DINAMO! GOLUL FOTBALISTULUI CHINDIEI ADUCE TREI PUNCTE TÂRGOVIȘTENILOR LA BUZĂU

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News