Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal (FRF) a decis să interzică galeria și alte grupuri de suporteri ai echipei Dinamo București la următoarele cinci meciuri din deplasare în Liga 1.
Decizia vine ca urmare a incidentelor violente din meciul Viitorul - Dinamo, scor 5-0, din 15 iulie.
În minutul 66, partida a fost întreruptă după ce mai mulți suporteri dinamoviști au intrat pe teren, fiind cu greu imobilizați. În cele din urmă, Jandarmeria a intervenit și a evacuat peluza dinamovistă.
Meciul a fost reluat după o întrerupere de peste 20 de minute. Fanii lui Dinamo i-au înjurat pe patronul Ionuț Negoiță și pe antrenorul Eugen Neagoe.
"FC Viitorul Constanța vs. FC Dinamo 1948 – Incidente – În temeiul art. 82.2, coroborat cu art. 82.3., lit.e, teza finală, și art. 20.6 din RD, se sancționează clubul FC Dinamo 1948 cu interzicerea pentru cinci jocuri a galeriei sau grupurilor de suporteri la jocurile disputate de echipă în deplasare și o penalitate sportivă de 15.000 lei; În temeiul art. 82.1, coroborat cu art. 83.7 din RD, se sancționează clubul FC Viitorul Constanța cu o penalitate sportivă de 10.000 lei", se arată într-un comunicat al LPF.
În ciuda acestei decizii, fanii lui Dinamo și-au anunțat prezența în număr mare la meciul cu CFR Cluj, de sâmbătă, din Gruia.