FC Dinamo București· 1 min citire

Prunea îi face echipa lui Contra! "Trebuie să fie titular la națională"

florin-prunea

florin-prunea

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 28 sept. 2019, 16:39

Florin Prunea pune presiune pe Cosmin Contra, înaintea meciurilor cu Insulele Feroe și Norvegia. Managerul general al lui Dinamo nu concepe ca Dan Nistor să nu fie titular la echipa națională, pe fondul evoluțiilor foarte bune ale mijlocașului.

În luna octombrie, România are o 'dublă' în preliminariile EURO 2020: cu Feroe, pe 12 octombrie, și cu Norvegia, pe 15 octombrie.

Dan Nistor (31 de ani) a reușit trei goluri și cinci pase decisive în șapte meciuri jucate în acest sezon.

Dan-Nistor

"Nistor trebuie să fie titular în echipa națională. Am văzut meciul împreună cu Cosmin Contra și cred că a fost impresionat de Nistor. Este cel mai bun mijlocaș din România. L-aș vedea doar pe Stanciu aproape de Nistor ca valoare.

Nu ai cum să nu remarci forma fizică și modul în care se pregătește și privește jocul de fotbal. Eu cred că este în cea mai bună formă a lui de când joacă fotbal. Nici nu se pune problema să nu fie luat la echipa națională", a spus Florin Prunea la DigiSport.

contra

Cosmin Contra nu a avut o relație bună cu Dan Nistor pe vremea când antrena Dinamo.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News