Dinamo a primit o nouă lovitură, de această dată din partea fostului finanțator al clubului.
Conform informațiilor oferite de ProSport, Ionuț Negoiță a anunțat că i-a somat pe oficialii formației din Ștefan cel Mare pe cei din DDB să elibereze birourile de la RIN și clădirea de la Săftica. Florin Prunea a analizat și el decizia luată de omul de afaceri, căruia îi dă dreptate, în ciuda faptului că nu a avut o relație foarte bună cu acesta.
Totuși, fostul oficial de la Dinamo a declarat că, potrivit ProSport, se poate găsi o soluție pentru binele clubului.
„Asta mai lipsea! Eu cred că totuși se poate ajunge la o înțelegere și lucrurile să continue. Acum, profită și de faptul că e pauză, echipa e plecată, nu se știe cine se va mai întoarce acolo și probabil că a așteptat. Una peste alta, trebuie să recunoaștem că el a ajutat clubul în această perioadă, nu a cerut chirie. Eu cred că se poate găsi o soluție, dacă nu, lucrurile sunt extrem de grave, încep cum nu se poate mai prost noul sezon competițional. Trebuie să plătești niște bani într-un loc unde îți desfășori activitatea… În momentul, în care nu vor mai găsi înțelegere, sigur că butonul este la Negoiță în momentul de față.
El e singurul om care nu m-a plătit, care nu își respectă angajații, dar pe mine nu m-au atins declarațiile lui. El a urmărit numai să se îmbogățească acolo. El nu poate să facă declarații despre foștii jucători, pentru că dacă îi pui ghetele în picioare face entorsă. Eu cred că ar trebui găsită o cale de mijloc și Negoiță să ajute Dinamo în momentele astea dificile, dar nu îl poate obliga nimeni”, a declarat Florin Prunea, conform ProSport.