Mircea Rednic este ultimul antrenor care a adus titlul în Ștefan cel Mare. Această performanță a avut loc în 2007.
La 14 ani distanță, Dinamo are mari probleme financiare, este în insolvență și a putut face primele transferuri pentru ediția 2021-2022 abia în ultimele zile. Următorul meci este chiar derby-ul cu FCSB, duminică, 12 septembrie, de la ora 21:00, pe Arena Națională.
Ulterior, tehnicianul a mai pregătit formația bucureșteană între octombrie 2018 și iulie 2019. Rednic a vorbit despre toți cei care iubesc clubul, dar nu vor să-l ajute financiar. A dat chiar și câteva nume.
”Toată lumea vine cu sfaturi, toți promit... și Hunedoara și Dinamo au nevoie de bani. Îi văd pe nea Mircea, pe Lupescu, cum vorbesc. Fără supărare, nu, tată, cum am împrumutat eu clubul, haideți să ne adunăm 5-6, poate 10 inși, să stabilim o sumă, de 200.000, 300.000... se poate!”, a declarat Mircea Rednic, pentru Telekom Sport.
De asemenea, antrenorul de 59 de ani, recent numit cetățean de onoare al orașului Hunedoara, i-a luat în colimator și pe cei care au adus formația din Ștefan cel Mare într-o asemenea situație.
”Văd un țăran parvenit care a venit ca un mare salvator, se mai așază și la masa credală să-și recupereze banii, că nu a luat destul în perioada în care a fost mare conducător. Din surse sigure vă spun că s-au vândut jucători pentru peste 10 milioane de euro, iar el nu a investit”, a încheiat Rednic.