Deian Sorescu este principalul produs de export al celor de la Dinamo București. Fotbalistul de bandă are pe masă în acest moment două oferte de transfer.
Jucătorul de 24 de ani a ajuns în interesul polonezilor de la Rakow, dar și în cel al arabilor de la Al Damac, fosta echipă a lui Constantin Budescu.
Însă, dintre cele două formații, cei din Polonia ar fi pe placul conducerii dinamoviste, pentru că se declară dispuși să livreze suma de transfer imediat în conturile clubului din Ștefan cel Mare, scrie ProSport.
,,Ne angajăm să plătim pe loc suma pentru Deian Sorescu, sau în cel mai rău caz în următoarele 24 de ore de la parafarea înțelegerii. Vom achita în acest termen dacă semnăm acordul.'', au transmis polonezii, potrivit sursei citate.
Însă, cei de la Dinamo așteaptă acum de la polonezi o sumă de peste 700.000 de euro, atât cât ar oferi în prezent cei de la Al Damac.