Un titular de la Dinamo s-a săturat de situația din Ștefan cel Mare: "Îți zic că-ți taie salariul, apoi nu-ți dau nici banii ăia!"

dinamo bucurie
Se anunță o vară agitată la Dinamo, iar fotbaliștii din Ștefan cel Mare pare că au ajuns la capătul puterilor și iau în calcul părăsirea "haitei"!
Formația din Ștefan cel Mare va intra din nou în această vară într-un proces de reconstrucție, iar jucătorii importanți se pare că sunt cu gândul la plecarea de la Dinamo. După ce Florin Bejan a anunțat că a devenit fotbalist liber de contract, Raul Albentosa a plecat și el din "Groapă", deoarece nu a fost de acord cu noul salariu propus de DDB.
Într-o situație similară se află și Ante Puljic, unul dintre fotbaliștii cheie ai lui Dinamo din acest sezon. Fundașul croat a mărturisit că nu știe dacă va mai continua la echipă și din noul sezon, asta din cauza faptului că nu mai acceptă să facă niciun compromis când vine vorba de partea financiară.

"Voi fi la reunire, pe 15 iunie, am contract. Apoi? Nu știu. Chiar nu știu! Sunt datorii către jucători, 2-3 luni, 6 luni la alții. N-am primit hârtie, dar voi veni să văd care este situația. Am ceva informații că se va discuta despre micșorarea salariilor, deja sunt foarte obosit de aceste negocieri.
În ianuarie am acceptat ceva, nu doar eu, vreo 8-10 jucători, despre contracte, despre tăierea salariilor, dar tot sunt datorii. Ni s-a spus că vor fi achitate la timp, însă nu au fost, pentru că a trebuit să se dea bani pentru club. Înțeleg, însă situația e delicată pentru noi. Nu știu, chiar nu știu dacă va fi cineva care să accepte noile condiții.
Citește și Jucătorii lui Dinamo nici nu vor să mai audă de Cortacero & Co: ,,Să ne lase în pace”
Suferim de prea multă vreme. Prea multe luni neplătite. Aștepți jumătate de an să-ți primești salariul, iei unul-două, puțin câte puțin, apoi iar urmează luni bune fără nimic. Doar Dumnezeu din cer știe care e situația la Dinamo, însă nu poți trăi într-o astfel de incertitudine în lumea reală! OK, hai să zicem că acceptăm toți să jucăm un an gratis, dar există vreo certitudine că apoi va fi bine? Că va veni cineva să bage 5-8 milioane de euro și să se rezolve?!
Nu știu dacă voi accepta să continui, nu cred. Nu este o situație bună. Îți zic că-ți taie salariul, apoi nu-ți dau nici banii ăia. Te simți ciudat. Nu e bine. Nu pot spune ceva rău despre DDB, din contră oamenii fac orice ca să rezolve situația. Dar nu poți rezista așa, să colectezi bani. A trecut euforia, nu poți trăi doar din ea! Nu vorbesc doar despre mine, toți trăim o stare de confuzie. Parcă ne învârtim în cerc. Încerci ceva, iese bine, dar știi că va veni un moment când va fi vorba de bani și se duce totul în prăpastie.
Unii oameni încep să creadă după câteva victorii, însă și spartanii au învins într-o bătălie, două, "Augh, augh, augh!", dar nu au rezistat dacă nu au avut armată! Să vedem ce jucători va aduce clubul. Din păcate, fotbaliștii nu se vor înghesui să vină. Ei, cei din DDB, încearcă, dar din păcate nu este de ajuns.
Știi ce nu e normal? Cortacero ăsta a venit de un an și totuși, în ciuda a ceea ce a făcut și a mințit, tot mai este șeful clubului! E clar că a venit și a făcut probleme, dar tot mai este acționar majoritar. Depășește orice închipuire. Nimeni nu va dori să ia Dinamo în actuala situație. Habar n-am cine orchestrează toată povestea asta. Stadionul ar putea fi revitalizarea echipei. Va fi gata în 2-3 ani, însă mai reziști până atunci?
E o situație ciudată: ce are Dinamo cu adevărat? Unul dintre cluburile mari ale României. Păi, tu, dacă mergi în liga a doua, nu mai ai siglă, culori, nume. Ce e asta?! Prieteni, nu e normal! Cine are Dinamo până la urmă?!, a spus Puljic, potrivit GSP.
Citește și Încă o mare problemă pentru Dinamo! Datoria uriașă care poate îngropa clubul
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























