Dinamo are parte de cea mai neagră perioadă din istoria sa, după ce clubul din Ștefan cel Mare a fost preluat în acte de către spaniolul Pablo Cortacero.
După ce ibericul nu a mai venit cu niciun ban, de situația echipei Dinamo s-au ocupat fanii acționari, prin intermediul programului DDB, însă lucrurile nu și-au revenit la normal nici acum.
Pentru că problemele financiare persistă și acum, jucătorii ale căror contracte au expirat la finalul sezonului încheiat, au decis să nu mai continue cu echipa și în perioada următoare.
După ce Bejan și Raul Albentosa au ales să se despartă de Dinamo, iar Anton și Sorescu sunt tot mai ofertați, încă un fotbalist și-a anunțat plecarea din Ștefan cel Mare.
Andrei Blejdea, jucător venit în iarnă la club, și-a anunțat despărțirea de Dinamo pe pagina oficială de Facebook. Blejdea a semnat cu dinamoviștii din postura de jucător liber de contract.
,,Mulțumesc pentru tot FC DINAMO BUCUREȘTI.'', a scris Andrei Blejdea în postarea pe care a făcut-o.
Blejdea a plecat de la Dinamo, deși inițial a semnat un contract oficial valabil pe un sezon și jumătate. Astfel, Dinamo trebuie să rezolve situația interdicției pe care o are pentru transferuri și să aducă jucători pentru a nu mai avea emoții și în sezonul următor din Liga 1.