FC Dinamo București· 2 min citire

Victor Becali, convins că Dinamo va avea probleme la baraj: "Nu este favorită cu nicio echipă"

Victor Becali

Victor Becali

Scris de Vlad Ciotoran Publicat: 17 apr. 2022, 18:49

Dinamo ocupă locul 8 în clasamentul play-out-ului Ligii 1, ultimul de baraj, cu 13 puncte. Alb-roșii nu se mai pot salva direct de la retrogradare și vor disputa un baraj pentru a participa și în sezonul următor în primul eșalon.

Victor Becali a declarat că alb-roșii ar trebui să joace în Liga a 2-a și să-și rezolve problemele financiare, apoi să se gândească la performanțe.

"Dinamo nu are nimic. Ce are Dinamo? Eu mă refeream din punct de vedere sportiv, că așa retrogradezi. La ce sunt favoriți la baraj? Părerea mea e că nu sunt favoriți cu nicio echipă. Dinamo, în acest moment, e favorită doar cu numele.

Tot s-a tărăgănat, ce au făcut suporterii e lăudabil. Te salvezi și la anul ce faci? Mai ajung pe la TAS, mai vin niște datorii, pe care trebuie să le plătești. Mai bine stai un an, doi ani în Liga 2, te faci bine, nu mai ai datorii și apoi revii. Să stăm mereu la pat? Mai bine faci un tratament puternic și te vindeci.

Nu vreau să ajungă Dinamo în B, dar s-a ajuns în această situație. Nu pot să dea suporterii mereu bani. La Dinamo trebuie să vină oameni cu bani și să ajungă un club sănătos", a spus Victor Becali, la Digi Sport.

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News