Cătălin Itu este noul jucător al celor de la Dinamo, după ce a venit împrumut pentru un sezon de la campioana CFR Cluj.
După ce a semnat cu gruparea din Ștefan cel Mare, Cătălin Itu a oferit și primele impresii.
Acesta spune că a semnat cu formația ,,roș-albă'' pentru a se bate la un loc de play-off, chiar dacă Dinamo se află în partea a doua a clasamentului în acest moment.
,,Am fost puțin surprins la început, am înțeles situația și m-am bucurat de acest lucru. Știu că și cei de la CFR Cluj și-au dorit ca eu să vin la Dinamo, să progresez cât mai mult și să ajut atât CFR-ul, cât și Dinamo, să meargă cât mai bine în Liga 1.
Nu este greu. Ca fotbalist îți dorești întotdeauna de a face performanță. Am venit la Dinamo cu scopul de a ajunge în play-off, acesta este obiectivul meu.
Suntem conștienți că există o oarecare presiune pe noi, ne dorim să ajutăm echipa, să facem suporterii acestei echipe să fie mulțumiți de rezultatele pe care le vom aduce. Tot ceea ce-mi doresc, alături de colegii mei, e să ajungem acolo unde ne propunem.'', a declarat Cătălin Itu, în cadrul unei coferințe de presă.