FC Dinamo București· 2 min citire

VIDEO | Sorescu, la cel mai bun sezon din carieră! "Să câștigăm Cupa și cu siguranță fanii vor fi fericiți"

Sorescu

Sorescu

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 30 dec. 2019, 18:46

Dinamo București a încheiat anul pe locul 9 în Liga 1, cu șanse minime să prindă play-off-ul. Mijlocașul Deian Sorescu (22 de ani) are cel mai bun sezon din carieră și mizează pe câștigarea Cupei României pentru a face uitată situația proastă din campionat.

Pe lângă poziția ocupată în clasament, Dinamo se confruntă și cu probleme financiare. Jucătorii nu și-au mai primit salariile de câteva luni, iar căpitanul Dan Nistor se gândește să plece în această iarnă.

Folosit de către antrenorul ceh Dusan Uhrin ca fundaș și mijlocaș dreapta, Deian Sorescu a reușit 5 goluri și 5 pase decisive pentru Dinamo în 20 de etape din această ediție de campionat.

"A fost o primă parte a campionatului grea, atât pentru suporteri, cât și pentru noi, cu problemele care au fost și care încă mai sunt. Încercăm să luptăm până la capăt și să urcăm în clasament. Credem în play-off, de ce să nu credem? Atât timp cât este posibil și matematic avem șanse, trebuie să credem. În fotbal o minune poate schimba totul. Noi mergem înainte, vom lupta până la sfârșit.

Cupa României ar putea salva puțin acest sezon, dar suporterii doresc să vadă echipa în play-off, luptându-se pentru câștigarea campionatului. Însă noi sperăm să câștigăm Cupa și cu siguranță fanii vor fi fericiți", a spus Sorescu într-un interviu pentru site-ul oficial al clubului.

https://www.facebook.com/FCDinamoOfficial/videos/742148392862606/

Vrea să ajungă la naționala de seniori în 2020

Deian Sorescu speră ca, în viitorul apropiat, să fie convocat la prima reprezentativă a României. A mai lucrat sub comanda lui Mirel Rădoi la echipa națională U21.

sorescu-radoi-tineret

"Cred că este una dintre cele mai bune perioade ale mele de când joc fotbal. Sper să nu mă opresc aici, să continui așa și să am o creștere de la meci la meci. Îmi doresc din toată inima să fac pasul ăsta și să joc pentru echipa națională. Cred că ăsta este visul oricărui fotbalist care încearcă să facă performanță. Sper cât de curând să fac și eu acest pas pentru că îmi doresc foarte mult", a spus jucătorul lui Dinamo.

700.000 de euro este cota de piață a lui Deian Sorescu (22 de ani), care mai are contract cu Dinamo până în vara anului 2022.

CITEȘTE ȘI -> Marius Niculae iese la atac! „La Dinamo sunt jucători care nu fac cinste tricoului. La noi exista doar locul 1 ca obiectiv”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News