FC Hermannstadt· 2 min citire

Răzvan Dâlbea vrea un singur lucru: "Din suflet îmi doresc să promoveze cu această echipă!"

Dâlbea1

Dâlbea1

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 20 ian. 2021, 22:09

Răzvan Dâlbea (39 ani), veteranul celor de la Hermannstadt, a vorbit despre perioada petrecută la Rapid.

Mijlocașul sibienilor a vorbit despre începutul carierei lui de fotbalist dar și despre perioada petrecută în Giulești.

Singurul regret al lui Răzvan Dâlbea este că nu a reușit să debuteze pentru formația alb-vișinie dar a mărturisit că a avut multe de învățat de la idolii din Giulești cum ar fi Daniel Pancu, Marius Măldărașanu sau Adrian Iencsi.

"Cariera mi-am inceput-o la Aiud, în orașul natal, la Metal Aiud, am jucat acolo până la 14 ani. Apoi am plecat la Cluj, am urmat și liceul și am jucat în cadrul Academiei Universității Cluj. Acolo am crescut, m-am dezvoltat, ca fotbalist și ca om.

Dâlbea

În urma terminării junioratului, am plecat la București și am jucat la Rapid București, unde am avut ocazia să stau 2 ani în Giulești și pot să spun că m-am îndrăgostit în această perioadă de echipa Rapid, de fanii ei. A fost o perioadă în care am învățat foarte multe, i-am avut pe Daniel Pancu, era unul dintre idolii tribunelor, Măldărășanu, Adrian Iencsi, erau foarte mulți." a declarat Răzvan Dâlbea pentru Telekom Sport.

Citește si VIDEO | Noua echipă a lui Șumudică, victorie în meciul cu Gaziantep: “Am avut două ședințe prin zoom”

"Întreaga echipă era o echipă de vedete, care a câștigat campionatul în acei ani. Am fost coleg cu Daniel Niculae în acea perioadă, eram câțiva jucători foarte tineri, care făceam parte din lotul primei echipe, eram în lotul lărgit al echipei Rapid. Daniel Niculae, Nicolae Grigore, ei au ajuns să și debuteze și să facă o adevărată carieră la Rapid.

rapid-trofeu

Am un regret așa că nu am debutat pentru Rapid, dar am învățat foarte multe în acea perioadă și sunt foarte recunoscător că am făcut parte din acea echipă"a declarat Dâlbea pentru sursa citată.

Răzvan Dâlbea speră acum ca giuleștenii să își îndeplinească obiecutivul și să promoveze în Liga 1.

"Mă bucur pentru Nicolae Grigore, e bine că li se dă încredere antrenorilor tineri. Îi doresc să-l prindă 2021 în prima ligă, cu Rapid. Din suflet îmi doresc să promoveze cu această echipă" a declarat Dâlbea pentru sursa citată.

Citește și România i-a lăsat un gust amar unui fost jucător al lui Dinamo: “Abia așteptam să se încheie totul!”

 

 

 

 

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din FC Hermannstadt