Rapid a plecat cu doar un singur punct din deplasarea cu CS Mioveni (0-0). Adi Mutu, antrenorul giuleștenilor, a oferit o primă reacție la finalul partidei.
Mai exact, tehnicianul susține că echipa sa a fost clar dezavantajată de arbitraj. Iată ce a spus Mutu.
„Cred că am fost dezavantajați clar de arbitraj astăzi!”
„Voi egalul îl numiți pas greșit... azi am dominat meciul, am avut ghinion mare, penalty ratat. E adevărat, în prima repriză am intrat cam pe vârfuri, dar în partea secundă am arătat bine.
A fost și penalty-ul acela discutabil, nu poți repeta de o asemenea manieră. Vedem foarte multe astfel de faze la televizor și nu se repetă. Am avut și un penalty la Ioniță. Cred că am fost dezavantajați clar de arbitraj astăzi.
Nu mă îngrijorează lipsa de eficacitate. Eram îngrijorat dacă nu am fi ajuns acolo. Se mai întâmplă să ratezi, sunt seri și seri. Lui Dugandzic nu avem ce să îi reproșăm, golurile lui ne-au adus aici, să ne îndeplinim obiectivul. Știam că e afectat de moment, de asta l-am și schimbat. Am zis să vin cu Luckassen, cu mentalitate proaspătă, cu forța de a marca.
Cum am spus, suporterii au fost aproape de el. Suporterii i-au strigat numele la final. Evident, au fost și critici. Avem cu toții dorința asta nebună de a câștiga meciurile, dar și criticile sunt bune. Trebuie să mergem înainte și să devenim mai buni”, a spus Adrian Mutu, pentru cei de la Orange Sport.