Rapid București a revenit în Liga 1 în această vară, după ce a petrecut nu mai puțin de șase sezoane în ligile inferioare din România.
După ce a promovat, acum, cei de la Rapid București trebuie să își întărească semnificativ lotul pentru a nu avea emoții în Liga 1. Una dintre soluțiile preferate de fanii giuleșteni este revenirea lui Cristi Săpunaru la echipă.
Daniel Niculae, președintele Rapidului, a vorbit despre o posibilă revenire a fundașului în Giulești. Acesta spune că Săpunaru nu ar fi greu de convins să vină la Rapid, dar momentan mai are contract cu turcii de la Kayserispor.
,,Săpunaru nu e greu de convins, este aflat sub contract. Știți foarte bine pentru ce echipă îi bate inima. Dacă ar fi fost liber de contract, era primul, era de la 9 pe terenul de antrenament.
Daniel Niculae
Dar nu trebuie să vorbim de el pentru că nu este corect. Sunt jucători care își doresc multe, le-am propus multe, sper ca mulți dintre ei să aleagă Rapidul.'', a declarat Daniel Niculae, la reunirea Rapidului.
Ajuns la vârsta de 37 de ani, Cristi Săpunaru a fost anunțat de către antrenorul lui Kayserispor că din această vară nu va mai conta pe serviciile sale.