Rapid trece prin momente delicate. Giuleștenii nu au avut parte de startul de sezon sperat.
Daniel Niculae, președintele echipei, a vorbit despre situația de la club. Iată ce le-a transmis fanilor.
„Cu răbdare, ne vom îndeplini obiectivele anunțate!”
„Ne așteaptă trei partide grele. Vom juca împotriva campioanei (n.r.- Farul), apoi vom merge la Craiova pentru meciul cu Universitatea și după aceea vom avea derby-ul cu Dinamo. Nu traversăm o perioadă bună. Chiar e una nefastă. Sperăm să ieșim duminică din ea, cu o victorie.
Trebuie să câștigăm acasă. E normal ca în rândul suporterilor să apară o anumită frustrare, ținând cont că rezultatele nu au cele pe care ni le doream.
Dar, cu răbdare, ne vom îndeplini obiectivele anunțate. Sperăm să reușim să trecem peste acest moment mai puțin bun”, a declarat Daniel Niculae, conform GSP.ro.