FC Rapid București· 2 min citire

Daniel Niculae, după ce s-a stabilit programul Ligii 1: ,,Nu se va simți diferența!'' Pe ce arenă vor evolua giuleștenii

Daniel Niculae/Sursa foto: Profimedia Images

Daniel Niculae/Sursa foto: Profimedia Images

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 29 iun. 2021, 15:09

Astăzi s-a stabilit programul Ligii 1 pentru sezonul viitor, iar Daniel Niculae, președintele Rapidului, a fost și el prezent în momentul în care clubul giuleștean și-a aflat adversarii din primele etape.

În etapa cu numărul unu a Ligii 1, Rapid București va juca pe teren propriu cu cei de la Chindia Târgoviște, formație care în sezonul trecut a fost foarte aproape de a ajunge în play-off.

Bucuria promovării pentru giuleșteni

Daniel Niculae este de părere că nu va exista o diferență majoră între Rapid și celelalte echipe ale Ligii 1. Oficialul din Giulești anunț că elevii lui Mihai Iosif vor evolua în Liga 1 pe cel mai mare stadion al țării.

,,Chiar mă gândeam că nu am mai fost pe la sediul Ligii de foarte mulți ani. E o postură nouă, dar nu e nimic greu, sunt multe persoane cunoscute care au făcut performanță pe la toate cluburile pe care au fost.

E un program normal. Mai devreme sau mai târziu tot trebuie să jucăm. Ținând cont că suntem o nou-promovată și că nu avem lotul definitivat, avem nevoie de foarte multe meciuri până să jucăm contra echipelor campioane, care joacă în cupele europene, pentru a nu se simți o diferență foarte mare, dar eu sunt convins că nu se va simți nicio diferență. Vom mai face transferuri, cu siguranță. Rapid va juca pe Arena Națională.'', a declarat Daniel Niculae.

Daniel Niculae

Daniel Niculae

Citește și GINO IORGULESCU, DESPRE INTRODUCEREA VAR ÎN LIGA 1: ,,AM PUTEA SĂ-L FOLOSIM, DAR NU SUNT PREGĂTIȚI ARBITRII”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din FC Rapid București