Au mai rămas doar câteva ore până la startul derby-ului FCSB - Rapid. Aproximativ 20.000 de suporteri sunt așteptați la acest joc, care va începe la ora 20:30.
Daniel Niculae, președintele celor de la Rapid București, a vorbit înaintea meicului dintre cele două formații. Oficialul giuleștenilor a ținut să transmită un mesaj pentru Jandarmerie și ca aceasta să le permită fanilor ambelor echipe să își afișeze coregrafiile pregătite.
,,Fanii noștri au cumpărat biletele până la inelul 3. Adică aproximativ 6.000 de locuri. Doar dacă nu cumva o parte dintre ele au fost blocate de gazde, doar așa să fie numai 3.000.
Am văzut că ați vorbit și la emisiune de problema cu bannerele pregătite de galerii pentru derby-ul FCSB - Rapid. Jandarmeria invocă pericolul aprinderii pânzelor din cauză că mesajele au fost scrise cu vopsea.
Normal că s-a folosit vopsea, că așa s-a folosit dintotdeauna. O astfel de decizie nu face decât să-i îndepărteze pe oameni de stadion, de fotbal. Oricum ne chinuim să-i readucem pe oameni în tribune tocmai pentru a avea un spectacol complet și cu ajutorul lor.
A, dacă era vorba despre mesaje nepotrivite atunci evident că nu trebuia permisă intrarea cu ele în tribune. Dar așa? Tocmai de aceea rog Jandarmeria să nu facă exces de zel și să permită afișarea coregrafiilor. Și pe a noastră, și pe cea a FCSB-ului.'', a declarat Daniel Niculae, înainte de FCSB. - Rapid, pentru Digisport.