Președintele clubului Rapid, Daniel Niculae, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că în mod sigur un buget de 7 milioane de euro va fi suficient pentru atingerea obiectivelor din sezonul viitor, și anume accederea în play-off și Cupa României.
“Este un moment istoric și emoționant atât pentru mine cât și pentru toți suporterii Rapidului. Am suferit parcă o veșnicie pentru această clipă. Sunt ferm convins că de-acum înainte viitorul Rapidului va fi unul nu frumos, ci senzațional.
Mă bucur că fac parte din această echipă, că am doi oameni de la care voi avea foarte multe lucruri de învățat. Ne vom ridica și vom deveni mult mai puternici față de ce am fost odată.
Pentru a ne atinge obiectivul în sezonul viitor, accederea în play-off și Cupa României, cu siguranță ajung 7 milioane. Sunt două obiective pe care le putem îndeplini. Am avut un buget pentru a ne atinge obiectivul și în acest sezon. Și l-am atins”, a spus Niculae într-o conferință de presă.
El speră într-un event cât mai curând: “Sper să intrăm în istoria acestui club și peste o perioadă scurtă să ajungem să facem campionatul și să ajungem să câștigăm și un event”."