Daniel Pancu ar face orice pentru a reveni în antrenorat. Tehnicianul este în acest moment liber de contract, după ce sezonul trecut a activat ca principal la Poli Iași.
Acum, simbolul Rapidului ar fi dispus să rateze și inaugurarea stadionului din Giulești numai ca să antreneze din nou. Acestuia îi lipsește mult terenul de fotbal.
,,Mi-e dor rău de tot de teren. Eu îmi doresc să nu particip la inaugurarea Giuleștiului, asta ar însemna să fiu ocupat, adică să antrenez.
Poate le vine vreo idee să se joace și vreun joc înainte, de Old Boys, pentru că mi-aș dori enorm să mai marchez un gol și pe noul Giulești.
Suporterii trebuie să se mulțumească cu acest stadion. Măcar să-l umple meci de meci. Atmosfera va fi la fel ca în sală, pentru că era incendiară și decibelii se duceau la cer'', a declarat Daniel Pancu, pentru AS.ro.
Mihai Iosif nu se teme dacă meciul cu CS U Craiova se amână: ,,Noi ne urmăm programul”
Rapid București are programat primul meci oficial din 2022 în deplasare, în compania celor de la CS U Craiova, sâmbătă, pe ,,Ion Oblemenco”, de la ora 20:00.
Deși rapidiștii se vor deplasa în Bănie, nu știu sigur dacă vor disputa și partida cu trupa lui Laurențiu Reghecampf. Mai mulți jucători din lotul oltenilor au fost depistați pozitiv cu COVID-19.
Mihai Iosif a vorbit înaintea acestui joc. Acesta spune că dacă partida se va anula, atunci gruparea sa va face cale întoarsă la București fără nicio problemă.
,,Mâine plecăm la Craiova. Emoții de ce? Nu hotărăsc eu asta. Noi ne urmăm programul ce-l avem stabilit dinaintea plecării în cantonament.
Dacă se amână meciul, ne vom întoarce. Avantaj, dezavantaj, nu știu. Dacă cine se ocupă cu așa ceva va considera necesară amânarea ne vom supune.”, a declarat Mihai Iosif, în cadrul unei conferințe de presă.